Am lucrat 4 ani în Cipru, dar am fost disponibilizat şi, având în vedere faptul că nu mi-am găsit un loc de muncă în această ţară, intenţionez să mă întorc în România. Pot primi ajutor de şomaj în România?

Pentru a putea beneficia de ajutor de şomaj în România, trebuie să lucraţi şi să fiţi asigurat pentru şomaj după reîntoarcerea în ţară, chiar dacă numai pentru o perioada scurtă. Presupunem, de exemplu, că, după reîntoarcerea în România, lucraţi 3 luni în baza unui contract de muncă pe perioada determinată. După încetarea contractului puteţi solicita acordarea ajutorului de şomaj în România deşi perioada de asigurare pentru şomaj realizată potrivit legislaţiei române este mai mică (3 luni) decât stagiul minim de cotizare pe care trebuie să îl realizaţi pentru a primi ajutor de şomaj (12 luni în ultimele 24 de luni care preced intrarea în şomaj). Într-un astfel de caz, perioada contributivă de 3 luni realizată în România se va totaliza cu perioada contributivă de 4 ani realizată în Cipru şi certificată prin formularul E 301 sau U1 eliberat de instituţia competentă din această ţară şi astfel va fi îndeplinită condiţia stagiului minim. Vă rugăm să reţineţi însă că, pe lângă această condiţie, trebuie să îndepliniţi toate celelalte condiţii prevăzute de legislaţia română pentru acordarea ajutorului de şomaj.

pageTracker._trackPageview();