Trebuie să transmit şi alte documente în vederea obţinerii formularelor E 302 sau U006?

Da, întrucât ANOFM şi agenţiile teritoriale nu dispun în mod direct de toate informaţiile referitoare la membri de familie, pe lângă solicitarea de eliberare a formularului respectiv în care trebuie menţionaţi membrii de familie cu domiciliul în România care vor figura în formular, trebuie să transmiteţi întotdeauna şi copii ale documentelor care atestă calitatea de membru de familie, precum şi natura şi cuantumul veniturilor realizate de membrii de familie. Acestea sunt, în principal:
· copii ale cărţilor de identitate din România, ale dvs. şi ale membrilor de familie vizaţi în solicitarea dvs., şi, de la caz la caz, certificat de căsătorie (în cazul soţului/soţiei), certificat de naştere (în cazul copiilor);
Pentru atestare venituri:
· copie contract individual de muncă sau adeverinţă de salariat de la angajator (dacă membrul de familie este salariat)
· decizie de pensionare şi ultimul talon de pensie (dacă membrul de familie beneficiază de o pensie, indiferent de natura acesteia – pensie de invaliditate, pensie pentru limită de vârstă, etc.)
· copie a ultimului cupon de plată a alocaţiei de stat pentru copii
· adeverinţă de la unitatea de învăţământ atunci când copiii urmează o formă de învăţământ, în care să se precizeze dacă elevul/studentul beneficiază sau nu de bursă.
· in situaţia membrilor de familie majori, fie că realizează sau nu realizează venituri în România, este necesară şi copia adeverinţei eliberată de administraţia finaciară sau primărie, prin care se certifică, după caz, fie că realizează alte venituri (pe lângă cele menţionate mai sus în funcţie de situaţia specifică membrului de familie) şi cuantumul acestora, fie că nu realizează nici un fel de venituri în România
Atunci când formularul nu este solicitat de către dvs., ci prin intermediul instituţiei din statul membru în care vi se stabileşte dreptul la ajutor de şomaj, trebuie să depuneţi documentele mai sus menţionate la instituţia respectivă pentru a fi transmise împreună cu cererea de obţinere a formularului respectiv.

Reţineţi că, în funcţie de situaţia familială specifică, agenţia teritorială competentă pentru eliberarea formularului vă poate solicita şi alte documente pe lângă cele menţionate mai sus.

pageTracker._trackPageview();